112

Update. Autoturism răsturnat în toiul nopții pe DN 13, în Brașov. Șoferul s-a prezentat la un spital din județul Covasna

Un autoturism s-a răsturnat în toiul nopții pe DN 13, în Brașov. Șoferul s-a prezentat la un spital din județul Covasna. Polițiștii brașoveni au fost anunțați azi-dimineață cu privire la faptul că un autoturism este avariat pe marginea DN 13.

„În această dimineață, în jurul orei 09.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Feldioara au fost încunoștințați cu privire la existența unui autoturism avariat, ce s-ar fi aflat în afara părții carosabile, între localitățile Feldioara și Rotbav.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului Rutier Brașov care au stabilit faptul că, în cursul nopții, în jurul orei 03.00, un conducător auto, în vârstă de 20 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, care se deplasa dinspre Feldioara către Rotbav, a ieșit în afara părții carosabile, a lovit un stâlp electric din beton și s-a oprit pe câmp.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Baraolt, unde a primit îngrijiri medicale.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se propune soluție legală la finalizarea acestora”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Vezi și: Accident grav pe DN 13, între Feldioara și Rotbav


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Update. Autoturism răsturnat în toiul nopții pe DN 13, în Brașov. Șoferul s-a prezentat la un … […]

Back to top button