112

Update. Angajați MApN reținuți pentru trafic de droguri, în urma unui flagrant

 

Trei dintre cei cinci inși reținuți de procurorii DIICOT București pentru trafic de droguri de risc și de mare risc sunt militari angajați pe bază de contract în cadrul Ministerului Apărării Naționale, la unități de pe raza Capitalei și a județului Giurgiu. Este vorba despre Vîlcan George Florinel, Biolan Ovidiu Ionuț și Iubitu Ionuț Andrei. Ceilalți doi inculpați reținuți în caz se numesc Cozma Gheorghe Mihai și Fratilă Mihai Cosmin, conform DIICOT.

„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada mai — august 2016 inculpații au traficat diferite cantități de droguri de risc și de mare risc, respectiv cannabis, amfetamine și substanțe psihoactive denumite generic etnobotanice, atât pe raza municipiului București, dar și a județului Giurgiu, inclusiv către unele persoane din incinta unităților militare unde și consumau de altfel aceste droguri și substanțe etnobotanice”, se detaliază într-un comunicat remis de DIICOT.
Conform anchetatorilor, drogurile și substanțele psihoactive erau procurate din București, de la alte persoane investigate în cauză.

Cu ocazia unor percheziții efectuate ieri pe raza județului Giurgiu, dintre care două la Unitatea Militară nr. 01867 Mihai Bravu, județul Giurgiu, și în București, au fost găsite și ridicate diferite cantități și tipuri de droguri (cannabis, comprimate ecstasy si substanțe etnobotanice), un cântar electronic folosit la cântărirea drogurilor și sume de bani obținute în urma traficului de droguri, conform DIICOT.

Poliția Română informase astăzi că inculpații au fost „săltați” în urma unui flagrant organizat în București și că în dosar s-a beneficiat de sprijinul Jandarmeriei și al MApN.

CITIȚI ȘI:

Traficanţi de droguri prinşi în flagrant cu sprijinul… MApN


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button