112

Update. Accident cu două victime și cu scurgeri de acid azotic pe DN 1, în județul Brașov (foto – video)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov a oferit informații despre accidentul din această dimineață, soldat cu două victime și cu scurgeri de acid azotic pe DN 1, în județul Brașov – vezi și: Accident la Timișul de Sus – Brașov / 2 răniți / Circulație blocată pe DN 1 / Anunțul RATBV

În jurul orei 04:00, pe DN1, la ieșirea din localitatea Brașov către Predeal, în zona localității Timișul de Jos, s-a produs un accident rutier între un autoturism și o autoutilitară care transporta două recipiente ce conțineau aproximativ 1.800 de litri de acid azotic.

În urma evenimentului, două persoane au fost rănite. La fața locului s-au deplasat un echipaj CBRN, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare, precum și două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Salvatorii au intervenit pentru acordarea primului ajutor celor două victime, care erau conștiente și au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Având în vedere că o parte din cantitatea de acid azotic s-au deversat în urma impactului, s-au luat măsurile specifice pentru gestionarea substanțelor periculoase. Zona a fost izolată pe o distanță de aproximativ 50 de metri, iar traficul rutier rămâne blocat la acest moment.

Totodată, la fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ai SGA, care intervin în domeniul lor de competență”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, lt. col. Ciprian Sfreja.

„O firmă specializată a intervenit pentru transvazarea substanței rămase în celălalt recipient, pentru prevenirea unor riscuri suplimentare”, a adăugat sursa citată.

Traficul rămâne blocat – anunță și IPJ Brașov

„La acest moment (n.r. 09:10), traficul rutier este blocat pe DN 1, în apropiere de localitatea Timișul de Jos, ca urmare a producerii unui accident rutier, după ce conducătorul unui autovehicul ar fi pierdut controlul și ar fi intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula din sens opus.
În urma producerii acestuia, două persoane au suferit leziuni corporale, pentru care se acordă sprijin de specialitate.
În cauză, urmează a se stabili modul în care s-a produs accidentul, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor.
Circulația auto este, la acest moment, blocată, urmând a fi reluată în scurt timp, după finalizarea activităților la fața locului.
Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza de deplasare și să respecte indicațiile polițiștilor prezenți la locul accidentului”, a anunțat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

Sursa foto / video – DRDP Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button