112

Unul din trei camionagii încalcă „regulile jocului” în trafic

În urma unui control ad-hoc al inspectorilor ARR pe DN 1 au fost aplicate amenzi de peste 30.000 de lei

  • article_260959_1.jpg
 

Inspectorii Autorității Rutiere Române (ARR) din Brașov, însoțiți de polițiștii Serviciului Rutier și de lucrători ai Regionalei de Drumuri și Poduri, au organizat ieri dimineață un filtru pe DN1, în zona Timișului de Jos, pentru a verifica dacă șoferii de TIR respectă legea.
Cum era de așteptat, destui camionagii au dovedit că nu respectă „regulile jocului” în trafic. La un calcul estimativ, putem aprecia că din trei transportatori, cel puțin unul încearcă să fenteze legea, având în vedere că din 40 de șoferi aflați la volanul mașinilor de mare tonaj, verificați până la orele 10.00, 16 s-au ales cu procese verbale, sancțiunile contravenționale aplicate însumând 30.000 de lei.  
După cum ne-a declarat reprezentantul ARR – Agenția Brașov, director Andrei Căpraru, cele mai multe amenzi au fost date pentru nerespectarea timpilor de conducere și odihnă, dar și pentru lipsa diagramei de la tahograf ori pentru depășirea valorii greutății încărcăturii.

Sancționați pentru… nesomn
„Verificările se fac, de regulă, pentru ultimele 28 de zile. Corect ar fi ca un conducător auto să conducă cel mult patru ore, după care să facă pauză cel puțin 45 de minute. În schimb, au fost situații în care șoferii au condus mai mult de șase ore încontinuu. Acești conducători auto sunt un real pericol pentru siguranța rutieră, deoarece oboseala acumulată poate duce la adevărate tragedii. Am întâlnit și cazuri în care șoferii nu utilizau cardurile tahograf, alt motiv pentru a fi sancționați contravențional. Cele mai multe au fost aplicate nu șoferilor aflați la volanul mașinilor, ci transportatorilor”, ne-a precizat Andrei Căpraru.
Valoarea amenzilor pentru transportatori este cuprinsă între 4.000 și 20.000 de lei.
Amenzile sunt oarecum mai blânde pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 16.000 de lei.

Solidaritatea șoferilor
Până la finalul acțiunii de ieri, undeva în jurul orelor 13.30, peste 60 de mașini de mare tonaj au trecut prin filtrele ARR. Din solidaritate cu ceilalți colegi din trafic, cei verificați deja și dotați cu stații radio au dat alarma, anunțându-i pe șoferii cu treabă prin zonă de controlul inopinat. Astfel că cei ce se știau cu probleme în acte au ocolit pe cât a fost posibil traseul, ori s-au „adăpostit” în parcarea de lângă benzinărie. „S-au ascuns ei, dar noi i-am scos din parcări și tot le-am verificat actele și mașinile. Acțiunile noastre vor continua și în perioada următoare, astfel că în timp, nu scapă nimeni neverificat”, a încheiat directorul ARR Brașov.     (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google