112

Un tânăr poliţist s-a împuşcat cu arma din dotare

Un tânăr poliţist s-a împuşcat cu arma din dotare. Un poliţist de la Brigada de Operaţiuni Speciale Timişoara a ajuns la spital, după ce s-a împuşcat în barbă, cu arma din dotare, în locuinţa sa, informează News.ro.
„La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii din Timiş au fost sesizaţi de către medicii Spitalului de Urgenţe Timişoara, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care se afla pe strada Torontalului din Timişoara, a solicitat sprijinul ambulanţei, întrucât prezenta leziuni la nivelul feţei. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la spital, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un poliţist, care şi-ar fi provocat leziunile cu arma din dotare”, anunţă IPJ Timiş.

Surse apropiate anchetei au declarat că tânărul lucrează la Brigada de Operatiuni Speciale. El a sunat la Serviciul de Ambulanţă, iar, odată ajuns la spital, medicii au anunţat Poliția conform procedurii.

„În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, a mai transmis Poliţia.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button