112

Un tânăr de 20 de ani s-a spânzurat în penitenciar

Un tânăr în vârstă de 20 ani, cercetat pentru tentativă de omor, s-a sinucis prin spânzurare, în camera de deţinere, de la Penitenciarul Miercurea-Ciuc. Tânărul se afla în arest preventiv din luna septembrie.

„Conducerea Penitenciarului Miercurea Ciuc face cunoscut opiniei publice faptul că în data de 02.11.2024, un deţinut în vârstă de 20 ani aflat în custodia unităţii, s-a sinucis prin spânzurare, fără a fi cunoscut cu intenţii de suicid şi fără ca acesta să fi afirmat, anterior, intenţiile sale. Motivul pentru care deţinutul a recurs la gestul extrem este necunoscut. Incidentul a fost descoperit de agentul supraveghetor în camera de deţinere la care a fost cazat individual, ulterior apelându-se Serviciul Unic de Urgenţă 112. Au fost aplicate manevre de resuscitare circa 40 minute, dar fără rezultat, decesul fiind declarat oficial la orele 17.30″, a informat conducerea penitenciarului.

Tânărul era din judeţul Harghita şi fusese arestat preventiv din data de 5 septembrie, în baza mandatului emis de Tribunalul Harghita. El figura fără antecedente penale şi a fost depus în Penitenciarul Miercurea Ciuc la data de 30 octombrie.

„Pe această cale, conducerea instituţiei face cunoscut faptul că în urma incidentului produs, s-au demarat cercetările specifice în vederea stabilirii circumstanţelor şi a cauzelor producerii evenimentului”, se mai arată în comunicatul Penitenciarului Miercurea-Ciuc.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button