112
Un tânăr de 19 ani a intrat cu maşina într-un stâlp! Patru persoane au fost rănite (FOTO)
Trei tineri de 19 ani şi o femeie de 40 de ani au ajuns la spital, în această dimineaţă, după ce unul dintre băieţi, aflându-se la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar maşina s-a izbit de un stâlp, în faţa hotelului Hilton din municipiul Sibiu. Din nefericire, unul dintre pasagerii în vârstă de 19 ani este în comă profundă, potrivit turnulsfatului.ro. Ceilalţi doi tineri şi femeia nu au suferit răni grave.
„Un conducător auto, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și meteorologice, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un stâlp”, au informat reprezentanții IJP Sibiu. În cauză, a fost întocmit dosar penal.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.