112

Un tânăr cercetat pentru crimă s-a spânzurat în Arestul Poliţiei

 

Un tânăr de 21 de ani care fusese arestat în luna februarie, alături de fratele lui, sub acuzaţia de omor, s-a spânzurat, ieri, în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Tânărului i s-au aplicat manevre de resuscitare, apoi a fost transportat la spital, unde a decedat azi-dimineaţă.

„S-a întâmplat ieri (n.r. duminică), în jurul orei 13.40 a fost găsit în celulă, spânzurat cu un cearşaf. În perioada aceea, colegii din celulă au fost scoşi la plimbare, conform programului, de către lucrătorii din Centrul de reţinere şi arestare preventivă. A fost găsit de către un lucrător de la Centrul de arestare preventivă în stare de inconştienţă, s-a solicitat un echipaj medical, i-a acordat primul ajutor, a fost resuscitat, în sensul că a început să aibă puls. A fost transportat la spital şi noaptea trecută, în jurul orei 3.40 a decedat”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Adrian Briciu.

Tânărul care s-a sinucis era originar din comuna Lechinţa şi în luna februarie a fost arestat preventiv alături de fratele său în vârstă de 19 ani, fiind acuzaţi că ar fi omorât un bărbat de 71 de ani din Bistriţa, în apartamentul acestuia.

Tânărul fusese eliberat condiţionat din Penitenciarul Bacău la data de 11 septembrie 2018 , după ce executase o parte dintr-o condamnare la 2 ani şi 4 luni de închisoare, pentru tâlhărie calificată. El a mai fost cercetat, când era minor, pentru furt.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare