Un tânăr a murit după ce i s-a făcut rău la volan / Mașina lui a lovit o fetiță, pe trotuar
Un tânăr de 29 de ani a decedat după ce i s-a făcut rău la volan, iar maşina în care se afla a ajuns pe trotuar, unde a lovit o fetiță de șase ani, care se afla alături de mama sa.
Accidentul a avut loc în municipiul Petroşani, din judeţul Hunedoara.
„În data de 29 decembrie 2022, Poliţia Municipiului Petroşani, a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroşani, a avut loc un eveniment rutier. Poliţiştii ajunşi la faţa locului, au constatat că, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism, din motive medicale, a pătruns pe trotuarul din faţa unui imobil, moment în care a acroşat o fetiţă în vârstă de 6 ani care se afla împreună cu mama sa”, a transmis IPJ Hunedoara.
Din nefericire, a fost declarat decesul conducătorului auto. Fetița rănită a fost transportată la spital.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.