Un pompier din Brașov a salvat viața unui băiețel care se înecase în timp ce lua masa

Un pompier din cadrul ISU Brașov a salvat viața unui băiețel care s-a înecat cu un bol alimentar, în timp ce se afla la masă alături de câțiva prieteni.
Plutonierul adjutant Durna Bogdan Valentin, încadrat la Detașamentul 1 de Pompieri Brașov și cu peste 10 ani de experiență, a observat că micuțul nu mai putea respira și a intervenit fără ezitare.
A aplicat manevrele de prim ajutor
Pompierul a aplicat în mod repetat lovituri interscapulare, iar după câteva minute tensionate copilul a început din nou să respire.
Pentru Bogdan, gestul a fost unul firesc. Atât de firesc încât nici măcar nu le-a povestit colegilor ce s-a întâmplat.
Povestea a ieșit la iveală datorită mamei copilului
Reprezentanții ISU Brașov spun că au aflat despre caz din mesajul emoționant trimis de mama băiețelului, care a dorit cu orice preț să-i mulțumească salvatorului.
Femeia știa doar că se numește Bogdan și că este pompier în Brașov, însă a vrut ca gestul său să nu rămână necunoscut.
„Sunt momente care îți rămân pentru totdeauna în suflet, mai ales când copilul căruia îi acorzi primul ajutor are aproape aceeași vârstă cu propriul tău copil”, a mărturisit pompierul.
Felicitări din partea colegilor
ISU Brașov l-a felicitat public pe plutonierul adjutant Durna Bogdan Valentin pentru profesionalismul, stăpânirea de sine și omenia de care a dat dovadă și s-a bucurat că băiețelul este în afara oricărui pericol.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





