112

Un politist aflat in afara orelor de serviciu a retinut un recidivist in timp ce „opera” o batrana

  • logomytex.png
 

Gheorghe Bacaoanu si-a inceput activitatea in 1993
Comisarul sef Gheorghe Onofrei, seful Biroului Cercetari Penale al Politiei Municipiului Brasov, a surprins in flagrant un hot deosebit de periculos, in timp ce incerca sa-i fure unei batrane banii din buzunar. Incidentul s-a petrecut miercuri dupa-amiaza in Piata Dacia, din Brasov. Comisarul se afla in afara orelor de serviciu, fiind la cumparaturi, cand l-a observat pe barbat operand in buzunarul femeii. L-a urmarit, l-a lasat sa puna mana pe bani si apoi l-a prins. Cand a fost retinut, hotul avea in pumn 110.000 de lei, banii cu care brasoveanca iesise la piata. Comisarul sef Onofrei l-a condus pe hot la sectie, unde l-a identificat ca fiind Gheorghe Bacaoanu, in varsta de 38 de ani, din Brasov. Cercetarile au scos la iveala ca nu este pentru prima data cand barbatul prins in flagrant a avut probleme cu Politia. In 93, Bacaoanu a savarsit prima fapta. A facut inchisoare, iar cand a iesit, a luat-o de la capat. In acest ritm a tinut-o pana in 2003, cand a avut ultima condamnare. Conform procurorilor, cazierul tanarului este plin de infractiuni de furt, delapidare si talharie. In plus, fapta de acum doua zile a fost savarsita in perioada in care el a fost eliberat conditionat. Un procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov l-a anchetat pe recidivist si l-a prezentat, ieri, instantei cu propunere de arestare preventiva, sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat. Un complet de la Judecatoria Brasov a emis pe numele lui Gheorghe Bacaoanu mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile.

Un altul a fost
trimis dupa gratii
Un tanar care ar fi dat atacul, acum trei nopti, intr-un bar de pe strada Saturn, din Brasov, a fost retinut dupa doua zile de ancheta de politistii Sectiei 1. Obisnuit cu astfel de anchete, Dorel Tanase, in varsta de 37 ani, nu a recunoscut nimic in fata procurorilor, desi bunurile reclamate de patronul barului se aflau in apartamentul suspectului prins. Acesta a motivat ca a cumparat marfa de la un prieten, despre care nu a vrut sa dea nici un fel de detalii. Dorel Tanase este recidivist, facand puscarie pentru furturile si talhariile pe care le-a comis. Potrivit procurorilor, in noaptea de 11/12 iulie, el a dat atacul in localul din care a reusit sa fure ce a fost mai de valoare, aparatura electronica si bautura fina. Prejudiciul s-a ridicat la valoarea de aproximativ 30 de milioane de lei. Ieri dupa-masa a fost audiat mai multe ore la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, un procuror facand propunerea de arestare preventiva pe numele principalului suspect. Instanta va decide daca se va mentine sau nu propunerea de arestare preventiva.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare