112

Un nou-născut a fost îngropat de viu de străbunică

 

O femeie în vârstă de 81 de ani din satul Căpeni, aparținător orașului Baraolt din Covasna, este cercetată de procurori pentru asasinarea propriului strănepot, născut duminică la domiciliu. Atât mama bebelușului ucis, cât și bunica acesteia sunt diagnosticate cu boli de natură psihică.

Erdely Mikes Judit Renata, o femeie de 26 de ani, a născut duminica trecută, după-amiază, la domiciliul din satul Căpeni, ajutată de bunica sa, Bandi Varvara, în vârstă de 81 de ani. Conform declarațiilor celor două femei, băiețelul s-ar fi născut viu. Potrivit unor surse din interiorul anchetei, bătrâna s-a dus în curte, unde a făcut o groapă superficială și, fără să știe proaspăta mămică, a luat nou-născutul, l-a băgat în groapă și l-a acoperit apoi cu pământ. Când a aflat tânăra de 26 de ani de gestul incredibil al bunicii sale, s-au certat și s-a dus să caute copilul, dar era prea târziu. A doua zi, când au vrut să verifice locul unde a fost îngropat copilul, cadavrul nu a mai fost de găsit, dar pământul era scurmat. Anchetatorii bănuiesc faptul că trupul micuțului ar fi fost devorat de animalele sălbatice care trăiesc în pădurea de lângă locuința celor două femei. Cu ajutorul unui câine de urmă, aceștia au descoperit înspre pădure urme de sânge, dar nu s-a mai găsit nimic din trupul fătului, despre care tânăra care i-a dat viață spune că s-a născut prematur, la șapte luni și jumătate.

Cazul șocant a ieșit la iveală după ce însăși bunica, cea care a îngropat nou-născutul, s-a dus la medicul de familie să îi ceară să îl ducă pe cel mic la spital, pe fondul nașterii premature. În urma acestei solicitări, Poliția din Baraolt s-a autosesizat și a început ancheta. Femeia de 81 de ani este în prezent internată la Psihiatrie, unde este supusă unei expertize psihiatrice. Niciuna dintre cele două femei, despre care se știa că suferă de schizofrenie, nu urma vreun tratament. Tânăra a fost internată chiar în septembrie anul trecut la Psihiatrie, iar bătrâna a fost diagnosticată cu schizofrenie încă din 1997. Octogenara este acum bănuită de omor, iar tânăra care a născut este martoră în acest caz. Aceasta din urmă le-a spus anchetatorilor că ar fi vrut să păstreze copilul. Bătrâna de 81 de ani riscă o pedeapsă între 13 și 26 de ani pentru omor, dacă se dovedește că răspunde penal.

Sursa: covasnamedia.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare