112

Un medic din Sibiu a intrat cu mașina într-un stâlp, cu 220 km/h

 

Un medic din Sibiu a intrat cu mașina într-un stâlp, la 220 km/h. Un bărbat de 37 de ani, medic chirurg la Spitalul Județean Sibiu, a murit în dimineața zilei de azi, cu puțin înainte de ora 4.00, într-un grav accident rutier, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen. Bărbatul, care era singur în mașină, nu a mai putut controla vehiculul, din cauza vitezei excesive, și, în zona unui hotel din Sibiu a intrat într-un stâlp. Mașina s-a făcut praf, iar șoferul a murit pe loc, scrie tribuna.ro. De altfel, martorii susțin că motorul și bucăți din autoturism au ajuns la zeci de metri distanță de locul impactului. Tot ei spun că acul vitezometrului s-a oprit la 220 de kilometri pe oră. Potrivit polițiștilor rutieri, bărbatul se întorcea de la Păltiniș și circula dinspre Rășinari spre Sibiu, iar cauza accidentului a fost viteza excesivă, neadaptată la condițiile de drum, carosabil umed și alunecos. Surse din cadrul anchetei spun că șoferul este Laurențiu Beli, medic chirurg la Spitalul Clinic Județean Sibiu, iar colegii săi îl descriu ca pe un om liniștit. Era căsătorit și avea doi copii, iar săptămâna trecută abia împlinise 37 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare