Un fragment de muniţie de la Cincu, judeţul Braşov, a ajuns până în grădina unui sibian
O bucată din muniţia folosită de militarii care participă la exerciţiul Saber Guardian, ce se desfăşoară la Cincu – judeţul Braşov, a ajuns aseară într-o grădină din localitatea sibiană Merghindeal.
Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime sau cu pagube materiale, întrucât nu se afla nimeni în zonă, iar elementul metalic nu a cauzat o explozie la impactul cu solul.
„Un fragment metalic de muniție desprins în urma unui ricoșeu a căzut pe un teren aflat la marginea localității Merghindeal, jud. Sibiu, la aproximativ 300 de metri lateral de marginea poligonului Cincu, fără a fi înregistrate victime. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare administrativă condusă de comandantul CNII (Comanda Centrului Național de Instruire Întrunită „Getica” – n.r.), care investighează cauzele producerii evenimentului. Din observațiile echipei de cercetare, elementul metalic nu a cauzat o explozie la impactul cu solul”, se arată într-un comunicat remis de MApN.
Evenimentul a avut loc în jurul orelor 18.00. Ieri după-masă au avut loc la Cincu trageri de luptă cu armament de artilerie, precum și cu tehnică de tancuri și blindate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.