Un elefant GIGANT a fost ÎMPUȘCAT!!!
La trei luni de la moartea leului Cecil, apărătorii cauzei animalelor sunt din nou revoltați, după o nouă partidă de vânătoare petrecută în Zimbabwe.
De această dată, un vânător german a plătit 60.000 de dolari pentru a împușca unul dintre cei mai mari elefanți văzuți în țara africană.
Animalul a fost omorât în data de 8 octombrie, în timpul unei vânători private organizate la Gonarezhou National Park. Pentru a cuceri „trofeul”, vânătorul a fost ajutat de un ghid local. Apoi, germanul s-a pozat cu elefantul mort, fotografia făcând, rapid, înconjurul lumii.
„Este unul dintre cei mai mari elefanți observați în ultimii 30 de ani”, au scris jurnaliștii de la The Telegraph.
„Asemenea exemplare, foarte rare, aparțin patrimoniului național, ele nu trebuie împușcate. E necesar să le protejăm, să schimbăm legea”, a declarat, cu regret, Anthony Kaschula, proprietarul unei firme care organizează safari-uri în Gonarezhou.
Vânătorul german a descins în Zimbabwe pentru a face „Big Five”, anume să împuște un elefant, un leopard, un leu, un bivol african și un rinocer.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.