Un copil a aruncat o sticlă spre Sarkozy

Un copil a aruncat o sticlă de plastic spre Nicolas Sarkozy, în cursul vizitei pe care președintele Franței a efectuat-o la un colegiu din localitatea Beauvais, informează cotidianul Liberation. Incidentul a avut loc în cursul vizitei efectuate la colegiul Charles Fauqueux. În curtea colegiului, unde se adunaseră numeroși elevi pentru a da mâna cu președintele, un băiat a aruncat o sticlă de plastic în direcția lui Sarkozy. Vizita e consacrată absenteismului școlar și violențelor din instituțiile de învățământ. Luna trecută, președintele Franței a fost „luat peste picior” de un tânăr îndrăzneț care a început să se șteargă de haină după ce dăduse mâna cu el, în cursul unui miting desfășurat în localitatea Chambery. „Nu face pe deșteptul!”, a strigat Nicolas Sarkozy la tânărul pus pe glume. Incidentul a fost surprins de camerele de luat vederi ale televiziunilor și a fost postat pe Internet.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



