Un congresman a agresat un student

Democratul Bob Etheridge, un congresman din Carolina de Nord, a agresat un student în plină stradă, la Washington. Incidentul s-a declanșat când studentul s-a apropiat de politician și l-a întrebat dacă susține în totalitate agenda președintelui Obama, în cadrul unui proiect pe care-l aveau de făcut pentru școală.. Bob Etheridge l-a lovit pe tânăr peste telefonul mobil cu care filma, cerându-i să se prezinte. Congresmanul nu a fost interesat de ce spunea studentul, continuând să-l bruscheze. Luna trecută, Bob Bailey, un candidat la alegerile parlamentare din Marea Britanie, s-a luat la bătaie cu un tânăr de origine asiatică, în timp ce se afla în campanie electorală. Baliey, candidat din partea Partidului Național Britanic, a lovit cu pumnii și picioarele un tânăr, după ce acesta l-a scuipat. Conflictul a degenerat ulterior într-o confruntare generală, între prietenii tânărului și staff-ul de campanie al lui Bailey.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



