112
Un cetăţean spaniol a murit în România, după ce maşina i-a fost lovită de un tren de marfă
Un şofer în vârstă de 57 de ani, cetăţean spaniol, şi-a pierdut viaţa, iar un alt om a ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren de marfă, în judeţul Hunedoara. Potrivit opiniatimisoarei.ro, accidentul a avut loc în condiţiile în care funcţionau semnalele luminoase şi acustice de la trecerea peste calea ferată.
„Un tren de marfă care circula din direcţia Petroşani – Simeria a lovit autoturismul condus de un cetăţean spaniol în vârstă de 57 de ani, care circula pe DJ668, în zona trecerii la nivel cu calea ferată situată pe raza localităţii Balomir (comuna Sântamarie Orlea). Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că cetăţeanul spaniol, care şi-a pierdut viaţa în urma evenimentului rutier, nu ar fi respectat semnificaţia semnalizării acustice şi luminoase aflate în funcţiune la trecerea la nivel cu calea ferată”, se detaliază într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.
Pasagerul rănit grav, un tânăr de 21 de ani, a fost scos dintre fiare de pompieri, apoi a fost transportat la spital, în Haţeg.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.