112

Un braşovean s-a plâns de fumul de țigară venit din apartamentul vecinilor, înainte ca legea să intre în vigoare!

 

Dispeceratul Poliției Locale Brașov a înregistrat, aseară, primele două sesizări referitoarea la nerespectarea legii anti-fumat.

O persoană s-a plâns Poliției Locale Brașov că este deranjată de fumul de țigară provenit din apartamentul vecinilor. Având în vedere că este vorba de un spațiu privat și nu unul public, polițiștii locali nu puteau interveni. În plus, primul „pârâcios” s-a grăbit să apeleze la ajutorul poliţiştilor cu două ore înainte ca legea să intre în vigoare.

Totodată, în localurile verificate de echipele de intervenție din cadrul Poliției Locale, nu au fost găsite neregului. În primă fază, se pare că patronii barurilor s-au conformat noii legislații și au strâns toate scrumierele de pe mese.

La rândul lor, clienții au folosit pentru fumat spațiile special amenajate din exteriorul cafenelelor.

„În această perioadă, Poliția Locală Brașov desfășoară controale preventive și de informare pentru a ne asigura că legea este respectată. Din fericire, responsabilii societăților verificate s­au conformat, motiv pentru care nu a fost cazul să fie aplicate sancțiuni contravenționale. Menționăm că, în situația în care, totuși, vom depista încălcarea prevederilor legale, faptele vor fi sancționate în conformitate cu legislația”, a precizat Nicolae Aldea,­ directorul executiv al Poliției Locale Brașov.

Amintim, că astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 15/2016 pentru prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun este interzis fumatul „în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacelor de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. Se interzice complet fumatul în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare