112

Un BRAŞOVEAN devenit şerif în SUA va fi prezent la o parte din activităţile dedicate „Săptămânii prevenirii criminalităţii”

 
Un braşovean care este şerif în Statele Unite ale Americii va participa la o parte din activităţile desfăşurate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean Braşov, zilele acestea, cu ocazia Săptămânii prevenirii criminalităţii. Braşoveanul, care se află în concediu în oraşul natal, a acceptat să-şi sacrifice din timpul liber, pentru a împărtăşi din experienţa sa de aproximativ două decenii de poliţist în SUA.  
 
Despre programul derulat de agenţi pe parcursul săptămânii, adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, comisar-şef Sorin Melinte, ne-a declarat următoarele: „Ne dorim să avem o reuşită foarte mare la această activitate de prevenire. Ne dorim în mod deosebit să reuşim să sensibilizăm opinia publică cu privire la importanţa prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Copiii sunt foarte importanţi pentru fiecare dintre noi şi considerăm că atenţia trebuie să fie îndreptată îndeosebi asupra lor, atât de Poliţie, cât şi de şcoală şi familie. Observăm că, în ultimul timp, grijile fiecăruia dintre noi sunt îndreptate mai mult spre aspectele materiale, decât spre cele educaţionale şi considerăm că este necesar să reanalizăm acest concept de prevenire. O să vedeţi activităţi de prevenire în toate zonele din municipiul Braşov, pe diferite segmente sociale, dar prioritate o reprezintă copiii. Avem probleme deosebite în această zonă şi mai ales că a început şcoala, avem posibilitatea şi profităm că sunt uşor de adunat la un loc, pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi”.
 
Despre situaţia infracţională în Braşov, sursa citată ne-a explicat următoarele: „Nu ar fi probleme deosebite, municipiul şi judeţul Braşov se situează într-o zonă de infracţionalitate suportabilă, dar avem în continuare probleme cu accidentele rutiere, din cauza lipsei de disciplină în trafic, atât din partea conducătorilor auto, cât şi a pietonilor. De asemenea, sunt ceva probleme cu furturile din autoturisme, pentru că aglomeraţia caracteristică oraşului comportă asemenea infracţiuni”.

La rândul ei, şefa Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, comisar-şef Mihaela Hermenean, ne-a informat că acţiunile preventive pregătite pentru cea de-a 10-a ediţie a „Săptămânii prevenirii criminalităţii” vor fi efectuate de biroul pe care îl reprezintă, alături de colegi de la Proximitate, de la Ordine Publică, de la Transporturi şi de la Rutieră.

Pentru mai multe informaţii, CITIŢI ŞI:


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button