112

Un braşovean de 36 de ani este anchetat pentru contrabandă calificată cu arme

 

Un braşovean în vârstă de 36 de ani este cercetat pentru contrabandă calificată cu arme, după ce a fost prins de autorităţile din judeţul Timiş în timp ce ridica un colet conţinând două arme cu aer comprimat şi şase mii de alice.
„La data de 12 septembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de către lucrătorii Direcţiei Regionale Vamale Timişoara despre faptul că au descoperit într-un colet, expediat din America, 2 arme cu aer comprimat și 6000 de alice. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că persoana căreia îi era destinat coletul nu era autorizată. Astfel, la data de 05 octombrie a.c., coletul a ajuns în posesia unui bărbat de 36 de ani, din județul Brașov, în urma unei livrări supravegheate (n.r. flagrant)”, conform unui comunicat remis de Poliţia Judeţeană Timiş.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat cele 2 arme și cele 6000 de alice în vederea continuării cercetărilor, iar braşoveanul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă calificată.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button