Un bătrân a MURIT pe stradă! Abia fusese externat din spital

După ce bătrâna lăsată, sâmbătă, să plece de la Spitatul „Tractorul” în pijamele și papuci a fost găsită decedată, iată că, la nici o săptămână, un bărbat a fost găsit mort, în stradă, la scurt timp după ce fusese externat din spital. Bătrânul din Bârlad, județul Vaslui, a fost găsit decedat la doar câteva minute după ce medicii de la Urgențe, unde ajunsese cu Ambulanța, l-au trimis acasă. El a fost trimis de medicul de familie la spital, cu pneumonie și cu tensiune foarte mică. Cei de la Urgențe l-au consultat, i-au făcut câteva analize medicale, apoi l-au trimis la secția de Pneumologie. Acolo a fost consultat de medicul specialist, care i-a prescris în foaia de observație tratamentul, considerând că diagnosticul nu se încadrează în protocolul de internare.
Potrivit România TV, omul a ajuns, din nou, la Urgențe, după numai câteva ore, i s-a dat o rețetă medicală și a fost trimis acasă. La scurt timp, el s-a prăbușit pe trotuar, trecătorii sunând la 112, dar medicii sosiți la fața locului nu l-au mai putut salva.
O anchetă a fost demarată și în acest caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


