112

Un bărbat de 46 de ani s-a sinucis / Bilet de adio pe factura de utilități

  • medicina-legala_3.jpg

Un bărbat de 46 de ani, angajat la fabrica de aluminiu ALRO, și-a pus capăt zilelor din cauza greutăților financiare, după ce a fost trimis în șomaj tehnic. Bărbatul a fost găsit spânzurat de ţeava de gaze cu firul de la internet în locuința sa din Slatina, luni, 11 iulie, de un coleg de la muncă. Potrivit unor surse apropiate anchetei, el a scris pe o factură de utilități „Ultima variantă – o moarte”.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 08:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit spânzurat, la domiciliu său, din municipiul Slatina. Pentru efectuarea de cercetări la faţa locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina, care a stabilit faptul că bărbatul locuia singur. În urma examinării sumare a trupului bărbatului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violenţă pe suprafaţa corpului. Trupul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis Poliţia Olt.

Din primele informații, bărbatul, care era necăsătorit și locuia singur, s-a sinucis cu cel puţin o zi în urmă. Surse din anturaj dau drept posibil motiv al gestului fatal faptul că fusese trimis în şomaj tehnic, situaţie în care încasa doar 75% din salariul de bază, potrivit Adevărul. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

ALRO a trimis mai mulți angajați în șomaj tehnic în urmă cu aproximativ o lună. Potrivit liderilor de sindicat, nu există certitudinea că aceștia vor fi rechemați la muncă după expirarea șomajului tehnic. Compania a închis trei din cinci hale de electroliză din cauza imposibilităţii de a mai cumpăra curentul electric necesar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare