112

Un bărbat care deținea mai mulți șerpi, între care vipere și un piton, a fost găsit mort în casă

Un bărbat de 36 de ani, din Drobeta Turnu Severin, care deținea mai mulți șerpi periculoși, a fost găsit mort în casă. Reptilele au fost ridicate de agenții Poliției Animalelor, care au intrat în casă cu un biolog, cu jandarmi, cu reprezentanții DSVSA și ai Gărzii de Mediu.


„La identificarea preliminară s-a stabilit că în imobil se aflau 7 reptile, respectiv 3 vipere aparținând familiei Vipera Ammodytes, 3 șerpi aparținând familiilor Colubridae și Anguidae și un exemplar exotic de piton Constrictor, care se aflau în spații special amenajate ce au fost sigilate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor”, spun polițiștii.


Reptilele au fost ridicate de specialiștii Institutului de Biologie al Academiei Române urmând să fie efectuate procedurile legale.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

„Se fac cercetări pentru infracțiunea de ucidere din culpă. În fapt, s-a reținut că un tânăr de 36 de ani a fost găsit decedat în apartamentul său din Drobeta Turnu Severin. În urma cercetării la fața locului, organele de poliție au descoperit faptul că victima deținea în apartamentul său un număr de șapte reptile, respectiv trei vipere cu corn veninoase, un piton, doi șerpi cu denumirea populară de balaur dobrogeni și un șarpe cu denumirea populară de șarpe de sticlă sau năpârcă.

În urma necropsiei efectuate, pe corpul victimei au fost descoperite leziuni auto-provocate produse cu corp tăietor și înțepătură cu ac de seringă, precum și mici puncte cu crustă, înțepături care pot fi atât de origine dermatologică, de la înțepături de insecte sau de la înțepături de reptile. Cauza decesului nu a fost încă stabilită. În cauză se așteaptă și rezultatul examenului histopatologic și toxicologic dispuse în cauză”, a declarat Gheorghe Ciocan, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, citat de gandul.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare