112

Un bărbat a încercat să intre cu mașina într-un grup de militari

 

Un bărbat a încercat să intre cu mașina într-un grup de militari în sud-estul Franței, în apropiere de orașul Grenoble, relatează site-ul publicației The Local. Potrivit informațiilor preliminare, nici o persoană nu a fost rănită. Incidentul a avut loc în vecinătatea regimentului montan numărul 93 din Varces-Allieres-et-Risset, o bază militară din Alpii Francezi. Poliția a declanșat o operațiune de urmărire a șoferului, iar motivele acestui atac sunt deocamdată necunoscute. Militarii se aflau pe marginea drumului și au reușit să sară într-un șanț, evitând astfel coliziunea cu mașina. Potrivit publicației Le Figaro, poliția caută un bărbat tânăr aflat într-un autoturism Peugeot 208, fiind însoțit de o femeie.
Unul dintre militari a precizat că un individ s-a oprit cu mașina în fața intrării în regimentul montan și a adresat o serie de injurii și amenințări. Apoi, după aproximativ 25 de minute, șoferul a condus în viteză către grup format din 6-7 militari, dar aceștia au reușit să se ferească. Prefectul departamentului francez Isere a catalogat incidentul drept un „act odios” și a precizat că procuratura a deschis o anchetă antiteroristă. Poliția din orașul Grenoble a anunțat că a reținut un bărbat, suspectat că a încercat să intre cu mașina într-un grup de militari. El a fost identificat și plasat în arest, iar polițiștii vor efectua o percheziție la locuința acestuia. Procurorii francezi au precizat pentru postul de radio Europe 1 că autoturismul în care se afla suspectul are numere de înmatriculare false. Totodată, a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button