Un bărbat a incendiat autoturismul soției sale
Un bărbat a incendiat autoturismul soției sale. S-a întâmplat în România.
Bărbatul de 41 de ani, din localitatea Bodo – jud. Timiș, a fost reţinut pentru 24 de ore, astăzi. Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Belinţ îl cercetează pentru distrugere. Chiar el a fost cel care a sunat la 112.
Poliţiştii și pompierii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului.
Din primele verificări, s-a stabilit că autoturismul aparţine soţiei apelantului. În urma unor discuţii în contradictoriu între cei doi soţi, bărbatul ar fi incendiat autoturismul. De la faţa locului a fost ridicat un recipient care mirosea a combustibil, în vederea continuării cercetărilor.
Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri. Ulterior a fost reţinut pentru 24 de ore pentru distrugere. A fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Timiş. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a luării măsurilor legale care se impun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.