Un austriac vrea să sară cu parașuta de la 36.000 de metri

Austriacul Felix Baumgardner se pregătește pentru aventura vieții sale. Va sări cu parașuta de la 36.000 de metri altitudine. „Singura posibilitate să ajung la 36.000 de metri este într-un balon cu heliu. Voi sta într-o capsulă presurizată, îmbrăcat cu acest costum după care, la o anumită altitudine, o să ies. Apoi, în 30 de secunde, voi atinge viteza supersonică”, a spus acesta. În 2007 el a sărit în gol de pe statuia lui Iisus din Rio de Janeiro, de la 30 de metri înălțime. De asemenea, Felix Baumgartner a devenit primul om care a sărit de pe turnurile Petronas din Malaezia și a traversat Canalul Mânecii, după ce s-a aruncat din avion cu o pereche de aripi din fibră de carbon.
Anul trecut, rusul Valeri Rozov a scăpat cu viață după ce tentativa sa de a sări cu parașuta de pe una dintre cele mai înalte clădiri din Pakistan a eșuat. Din cauza vântului puternic, bărbatul nu a mai putut controla parașuta și a rămas suspendat de o grindă, la 100 de metri înălțime.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




