Ultima oră. Gospodării inundate, în județul Brașov
Gospodării inundate în județul Brașov…
Cel puțin 5 gospodării au fost inundate, din cauza precipitațiilor abundente, în localitatea Cața, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
S-au deplasat la fața locului 3 autospeciale și 2 motompompe.
Precizăm că localitatea Cața și Homorod se află sub incidența unui Cod Portocaliu meteorologic până la ora 23.00, respectiv sub incidența codului portocaliu hidrologic până la ora 24.00.
Totodată, a fost transmis un mesaj Ro-Alert pentru informarea populației.
RECOMANDĂRI
-Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.
-în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora.
-Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
-Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime.
-Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii.
-Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.