Ultima oră. Autoturism intrat într-un gard, în județul Brașov
Un autoturism a intrat într-un gard, în această seară, în județul Brașov.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș intervin în acest moment la un accident rutier, produs cu puțin timp în urmă pe strada Negoiu din localitate, după ce conducătorul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în gardul unei anexe.
Din primele date, în urma accidentului, pe lângă pagubele materiale, a rezultat și vătămarea corporală a conducătorului auto, căruia i se acordă sprijin de specialitate.
În cauză, polițiștii urmează să continue cercetările în vederea stabilirii cauzei și a condițiilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență și să adapteze viteza de deplasare, ținând seama de condițiile meteo și de temperaturile negative, care sunt favorabile formării poleiului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.