112

ULTIMA ORĂ. Alertă cu bombă în centrul BRAȘOVULUI!

  • pirotehnisti_3.jpg

O alertă cu bombă a fost dată, în această seară, în municipiul Brașov, autoritățile verificând la această oră dacă se confirmă sau nu amenințarea.

„La data de 30 mai 2022, ora 21.12, pe adresa de corespondență electronică a Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost transmis un e-mail prin care o persoană a comunicat faptul că  într-un local situat pe strada Mureșenilor din municipiul Brașov s-ar afla un dispozitiv exploziv.
Au fost dispuse, de urgență, măsuri de evacuare a tuturor persoanelor din locație, restricționarea traficului în perimetrul adiacent, fiind efectuate verificări de către personalul specializat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.

Potrivit martorilor, alerta s-ar fi dat la restaurantul Sergiana de pe str. Mureșenilor. 

Update:

Din fericire, alerta nu s-a confirmat, nefiind descoperit niciun dispozitiv exploziv în localul indicat prin mail.
„Echipa de pirotehniști, împreună cu echipe de cercetare din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Brașov ce s-au deplasat la fața locului au constatat faptul că aspectele transmise nu se confirmă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării persoanei care a efectuat sesizarea și dispunerea măsurilor legale ce se impun”, a anunțat agentul principal de poliție.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare