112

Ultima oră. Accident pe DN 1, în județul Brașov! Trafic blocat

Accident pe DN 1, în județul Brașov!

„La acest moment traficul rutier este blocat pe DN1 între localitățile Olteț și Sâmbăta, ca urmare a unui accident de circulație ce a avut loc cu puțin timp în urmă.
În accident au fost implicate două autovehicule, iar în urma coliziunii dintre acestea persoanele implicate au suferit leziuni corporale, pentru care se acordă sprijin medical.


La fața locului sunt directionate echipaje ale Poliției Rutiere și Serviciului Criminalistic, acestea urmând a efectua cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și condițiilor în care s-a produs accidentul.


Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte dispozițiile polițiștilor rutieri prezenți în zonă.
Traficul rutier va fi reluat de îndată ce se vor finaliza activitățile de cercetare și îndepărtare a vehiculelor avariate de pe carosabil”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Update:

Accident rutier pe DN 1 în care au fost implicate doua autoturisme, între localitățile Olteț și Sâmbăta de Jos. În urma accidentului au rezultat trei victime, conștiente.
La fața locului s-au deplasat doua echipaje de stingere, 2 echipaje SMURD, o ambulanta SAJ, si elicopterul SMURD.
Misiunea este in dinamică
“, a anunțat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button