Ultima oră. Accident mortal la ieșire din Codlea spre Ghimbav (Brașov)
Accident mortal, în această seară, la ieșire din Codlea spre Ghimbav, în județul Brașov.
„Un accident de circulație a avut loc cu puțin timp în urmă pe strada Bârsei din localitatea Codlea, respectiv la ieșirea din oraș spre Ghimbav, în care au fost implicate două autovehicule.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și, la acest moment, se efectuează cercetări pentru a se stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.
În dinamica accidentului, unul dintre autoturisme s-a oprit într-un stâlp de iluminat public.
Din nefericire, o persoană a decedat și alte două primesc îngrijiri medicale.
În acest moment traficul auto este blocat, urmând să fie reluat după finalizarea cercetării la fața locului și îndepărtarea vehiculelor“, a informat IPJ Brașov.
„În accident au fost implicate 2 autoturisme și au rezultat 3 victime, dintre care una încarcerată.
La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială cu apă și spumă.
Din păcate victima încarcerată, de sex feminin, a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarată decedată.
Celelalte 2 victime, dintre care un copil, au fost transportate la spital de către echipajele medicale. Ambele sunt conștiente“, a informat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.