112

Ultima oră. Accident cu 4 victime lângă Primăria Brașov (Galerie foto) / Update: O persoană transportată la spital

Accident cu patru victime lângă Primăria Brașov! „Accident rutier în mun. Brașov, str Nicolae Iorga, în care au fost implicate 2 autoturisme.
În urma accidentului au rezultat 4 victime, conștiente.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială cu apă și spumă.
Se intervine pentru acordarea asistenței medicale victimelor”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.

Update:

„Cu puțin timp în urmă a avut loc un accident rutier pe strada Nicolae Iorga, din municipiul  Brașov, în zona intersecției cu strada Colonel Ion Buzoianu, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind răsturnat pe partea carosabilă.
Polițiștii rutieri efectuează cercetări la fața locului, urmând a stabili cu exactitate condițiile și cauzele care au dus la producerea accidentului.
Primele date indică existența a unei victime, pasageră într-unul din autoturisme, aceasta fiind transportată la o unitate medicală.
La acest moment, circulația se desfășoară cu restricții, pe două dintre benzile de mers”, a anunțat și purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Florentina Manolache.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button