112
Ucigașul lui John Lennon cere să fie eliberat

Instanța va analiza, începând cu 9 august, a șasea cerere de eliberare depusă de ucigașul lui John Lennon, Mark David Chapman, în prezent în vârstă de 55 de ani, condamnat pentru această crimă la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare cu prelungire pe viață. Chapman este ținut într-o celulă specială a închisorii Attica. El va fi audiat de o comisie alcătuită din trei specialiști.
Văduva lui John Lennon, Yoko Ono, se opune din nou eliberării lui Chapman. Ea a adresat o scrisoare în acest sens comisiei care analizează cazul.
John Lennon a fost împușcat mortal pe 8 decembrie 1980, în fața locuinței sale din New York, în timp ce se întorcea acasă împreună cu Yoko Ono, după o sesiune de înregistrări.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



