Turistă decedată ieri în Munții Bucegi, preluată astăzi de un elicopter SMURD
Reprezentanții Salvamont România au anunțat, în urmă cu puțin timp, că s-a încheiat acțiunea de recuperare a trupului aparținând unei turiste care a suferit ieri o accidentare mortală în zona Valea Țapului din Munții Bucegi.
„Întrucât acțiunea de recuperare impunea intervenția salvamontiștilor în condiții foarte dificile și un transport terestru de câteva ore, s-a solicitat sprijinul unui elicopter. Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General al Aviației au răspuns imediat solicitării Salvamont și un elicopter SMURD din baza Tg. Mureș a transportat un salvamontist în zonă, recuperând trupul victimei”, au precizat cei de la Dispeceratul Salvamont.
Turista recuperată fără viață din munți căzuse de la înălțime, suferind multiple traumatisme. O a doua persoană rănită a fost coborâtă în Bușteni, pe cale terestră, de către salvamontiști.
„Cele două victime din Valea Țapului sunt mamă și fiică”, au precizat salvamontiștii. Potrivit observatorulph.ro, cele două femei de 36 și 59 de ani au plecat în plimbare prin Masivul Bucegi, iar la un moment dat fiica a căzut în râpă, fiind găsită decedată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.