Brașov. Turist epuizat fizic, pe fondul ninsorilor abundente, recuperat de salvamontiști de pe „drumul de sub munte”
Un turist epuizat fizic, pe fondul ninsorilor abundente din județul Brașov, a fost recuperat de salvamontiști de pe „drumul de sub munte”. Intervenția a avut loc ieri. Bărbatul a fost recuperat de salvamontiștii din Zărnești. Salvatorii s-au deplasat la turist pe schiuri de tură. Din fericire, misiunea s-a încheiat cu bine!
„Salvamont Zărnești a fost solicitat să recupereze un turist în vârstă de 32 de ani, de pe «drumul de sub munte» (dintre Peștera și Măgura). Acesta se afla în stare de epuizare din cauza efortului susținut în parcurgerea traseului ales, în condiții de ninsoare abundentă.
Acțiunea a fost dusă la bun sfârșit de o echipă alcătuită din 2 salvatori montani, care s-au deplasat pe schiuri de tură, acesta fiind cel mai rapid mijloc de a ajunge la victimă”, au explicat reprezentanții Salvamont Zărnești.
Salvamontiștii au și un apel către turiști.
„Rugăm iubitorii de munte care au ales sau aleg în acest weekend Parcul National Piatra Craiului să ia în considerate avertizarea meteo venită de la Administratia Nationala de Meteorologie către ISU Brasov:
«COD PORTOCALIU:
În intervalul 04.02, ora 20 – 05.02, ora 20, la altitudini de peste 1800 m vor fi intervale cu viscol puternic (rafale de peste 90-100 km).
COD GALBEN: Până în data de 05.02.2023, ora 20, ninsori însemnate cantitativ și viscol în zona montană»”, au transmis salvamontiștii din Zărnești.
Tot pe fondul ninsorilor abundente, cabana Capra a fost lovită de o avalanșă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Dar mai multe autoturisme aflate în parcarea cabanei au fost avariate. Vezi și:
Cabană lovită de o avalanșă de mari dimensiuni (foto)
Sursa foto: Salvamont Zărnești
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Parcă ar fi urcat pe Mont Blanc, obositul, pardon, „epuizatul fizic”… Mai, tată, măi, ăștia nu mai au pic de vînă-n ei, generația pro/gadget/haștagi/progresistă.
Nici cu rusnacii tai nu ne este rusine, cotarla putinista. In afara sa intindeti copita dupa bautura si dati copy-paste ce mai stiti? Sa latrati?