112

TRIST. Serviciile sociale sunt asaltate de cazuri disperate – Sărăcia domină Zărneștiul

  • article_258754_1.jpg
 

Timpurile pe care le trăim, în care s-a întors sărăcia de odinioară, iar valorile morale și spirituale devin o necunoscută pentru multe suflete de pe plaiurile românești, nu ocolesc nici comunitatea zărneșteană. Ca urmare, cu periodicitate, lucrătorii Compartimentului Public de Asistență Socială (CPAS) sunt solicitați să rezolve tot mai multe cazuri cu probleme grave, în majoritatea fiind implicați copii.
De la începutul anului până în prezent, cinci micuți au fost scoși din mediul familial, pentru care s-au instituit măsuri de protecție în regim de urgență, din cauza neglijenței părinților. Asistentul social din cadrul CPAS, Marina Homeniuc, ne-a explicat: „Am identificat minori care nu aveau asigurat un climat socio-familial corespunzător, menit să ducă la o dezvoltare normală din punct de vedere fizic, social, moral, psihic și spiritual. Spre exemplu, un copil de trei ani a fost atât de neglijat, încât nu realiza mersul, nu verbaliza și nu avea deprinderi de viață independentă. Alții erau nealimentați sau nesupravegheați de părinți timp îndelungat sau lăsați în grija altor persoane, cât timp ei sunt plecați la muncă în străinătate”.

Copile cu copii
Cu toată criza și șomajul crescut, situații cu care se confruntă orașul de ani buni, numărul nașterilor s-a mărit simțitor în acest an. Patru-cinci femei sunt internate săptămânal în instituțiile medico-sanitare, pentru a-și aduce pruncii pe lume. Din păcate, nu puține mame sunt la rândul lor niște copile, având în vedere că nu au împlinit vârsta majoratului. „În acest an, peste 10 mame foarte tinere, au dat naștere la copii. Una dintre ele abia împlinise 14 ani, însă cele mai multe sunt din grupa de vârstă 16-17 ani”, ne-a spus asistentul social.
Tot în creștere sunt și solicitările pentru întocmirea dosarelor în vederea obținerii certificatelor de încadrare în grad de handicap, cu aproximativ 50% față de alte perioade din trecut. „Pe de altă parte, ne confruntăm cu probleme sociale și din cauza sincopelor din sistemul de asistență socială și medicală, care, din cauza bugetelor sărace, a lipsei de personal specializat și a cadrului legislativ ineficient, nu acoperă realitățile sociale existente. Mă pot referi la un caz recent, în care o tânără din Zărnești diagnosticată cu schizofrenie a fost internată, în urma unei crize, la Spitalul de Neuropshiatrie din Brașov. Acolo va primi îngrijiri medicale de specialitate câteva zile, până când situația ei se va ameliora, după care care va fi externată”, a încheiat Homeniuc.     (C.V.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google