Trenul IR 1930 Brașov – Constanța, oprit din cauza unui incendiu

Trenul IR 1930 Brașov – Constanța, oprit…
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că circulația feroviară este oprită pe Magistrala 800 București – Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație, care s-a extins până în apropierea căii ferate pe intervalul PALAS – VALU lui TRAIAN și necesită intervenția pompierilor militari.
Reprezentanții echipajelor de intervenție au interzis circulația trenurilor din ambele sensuri pe distanța PALAS – VALU lui TRAIAN, pentru accesul și intervențiile cu autospecialele de stingere a incendiului.
Două trenuri de rang – IR 1930 (Brașov – Constanța) și IR 11683 (București Nord – Constanța) – au fost oprite temporar în Valu lui Traian, acestea urmând să fie reînscrise în circulație după finalizarea intervențiilor de stingere a incendiului.
„Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Constanța va depune toate eforturile necesare pentru reînscrierea operativă a trenurilor în circulație, odată cu finalizarea intervențiilor desfășurate de pompierii militari în zona respectivă”, se arată în comunicatul remis de CFR SA.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

