Trei turişti, printre care unul de 72 de ani, salvaţi în toiul nopţii din Munţii Bucegi
O femeie în vârstă de 72 de ani şi doi tineri au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor, azi-noapte, după ce au rămas blocaţi în zona Jepii Mici din Masivul Bucegi.
Cei trei au solicitat ajutor, după ce au realizat că nu-şi pot continua deplasarea din cauza terenului accidentat, a condiţiilor meteo şi a întunericului, ei neavând lanterne. Cei trei au fost coborâţi de salvatorii montani până în staţiunea Buşteni.
Apelul de urgenţă a fost înregistrat în jurul orelor 22.00, iar operațiunea de salvare s-a încheiat pe la orele 02.00, după cum a precizat Gheorghe Haiduc, șeful Salvamont Bușteni, pentru observatorulph.ro.
Turiştii – o fată de 24 de ani, un tânăr de 26 de ani şi femeia de 72 de ani – le-au povestit salvatorilor că au plecat ieri, în jurul orelor 17.00, de la Cabana Caraiman, fără a ţine cont de avertizările meteorologice de ploi torenţiale.
Traseul pe care porniseră turiştii se face ziua, în trei – patru ore, atunci când vrema permite drumeţia, după cum a avertizat şeful Salvamont Buşteni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.