Trei polițiști brașoveni au fost trimiși în judecată anul trecut

Doi dintre ei sunt acuzați de luare de mită, iar unul de abuz în serviciu
În cursul anului 2009, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Brașov al Direcției Generale Anticorupție au instrumentat 32 de dosare penale, având ca obiect infracțiuni de corupție, cum ar fi luarea de mită, cu cea mai mare pondere, darea de mită, traficul de influență, abuzul în serviciu prin obținerea unor avantaje patrimoniale sau nepatrimoniale etc.
După cum a declarat șeful SJA, comisarul Paul Răvoiu, cercetările au vizat 55 de persoane, din care 41 funcționari ai Ministerului Administrației și Internelor (MAI), în restul cazurilor fiind vorba de încercări ale cetățenilor de mituire ale personalului MAI. Tot pe parcursul anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au întocmit două rechizitorii, fiind trimiși în judecată trei funcționari MAI, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
Flagrant în septembrie
În ceea ce privește acțiunile de prindere în flagrant, în cursul lunii septembrie 2009, sub îndrumarea procurorului, ofițerii SJA, cu sprijinul Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă, au prins în flagrant doi agenți ai Secției 5 Poliție, care au primit mită, constând în sume de bani, de la conducători auto (polițiști sub acoperire), pentru a nu dispune măsurile legale, în contextul în care aceștia din urmă săvârșiseră abateri de la regimul circulației pe drumurile publice. Instanța a dispus arestarea preventivă a celor doi polițiști, în prezent aceștia fiind judecați pentru corupție. Ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Brașov au participat în 2009, timp de câteva luni, și la activitățile complexe de cercetare penală efectuate în cazul funcționarilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Covasna. (M.T.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



