Trei persoane arestate preventiv după un scandal în Budila
Trei persoane arestate preventiv după un scandal în Budila…
Agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au întocmit un dosar penal și efectează cercetări cu persoanele bănuite în stare de arestare preventivă, după ce acestea ar fi fost implicate într-un scandal.
„Aspectele cercetate s-ar fi petrecut în data de 07 septembrie când, în jurul orei 00.30, între un grup de tineri, aflați pe o stradă din localitatea Budila, s-ar fi iscat un conflict spontan.
Cercetările efectuate de polițiști au arătat faptul că trei dintre persoanele implicate, cu vârsta între 18 și 23 de ani, ar fi lovit două persoane, pe care le-ar fi întâlnit, provocându-le mai multe leziuni corporale și, de asemenea, aceștia au tulburat ordinea și liniștea publică”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală, lovire și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. Cei trei tineri au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior acestei măsuri, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă pentru toate cele trei persoane, pe o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind admisă de Judecătoria Brașov.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
rromania nu are nicio șansă dacă nu renunță la porcaria numita corectitudine politică, ne vor omorî ăștia pe toti.