112

Traficanții de minori din Ţăndărei au racolat copii și din Brașov

Cu acte false, minorii au fost transportați în Marea Britanie, unde au fost forțați să muncească sau să cerșească

  • article_261410_1.jpg
 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus ieri trimiterea în judecată a 26 de inculpați, dintre care 18 în stare de arest preventiv, pentru trafic de minori, spălare de bani, constituire a unui grup infracțional organizat și deținerea fără drept de arme de foc. După cum au detaliat anchetatorii, membrii grupării infracționale organizate, toți cetățeni români de etnie rromă din orașul Ţăndărei – județul Ialomița, erau specializați în activități de crimă organizată pe linia migrației ilegale și a traficului de minori, recrutând victime de aceeași etnie, de regulă din mediul comunităților sărace sau cu handicap fizic, pe care le treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde le exploatau, obligându-le să cerșească sau să comită infracțiuni stradale.
„Inculpații se ocupau de cazarea și transportul minorilor, procurarea documentelor de călătorie, de cele mai multe ori false, a banilor necesari, precum și de organizarea și supravegherea activității infracționale din Marea Britanie și gestionarea sumelor de bani obținute din exploatarea victimelor. În Marea Britanie, minorii erau trimiși să cerșească, să spele parbrize în intersecții sau să comită infracțiuni de furt din buzunare, din magazine sau din restaurante, fiind însoțiți de unii dintre membrii grupului infracțional, banii obținuți din aceste activități infracționale ajungând la membrii grupării”, s-a specificat în comunicatul DICOT.
În timpul anchetei au fost obținute probe care dovedesc că, prin punctele de frontieră Turnu și Nădlac, au fost scoși din țară 181 de copii, racolați din județele Ialomița, Constanța, Vaslui, Brăila, Brașov și Călărași. Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Harghita, ca urmare a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Campanie națională
Cazul nu este singular în țară, astfel că ieri a fost lansată Campania Națională „Dreptul la muncă e al tău. Nu-l vinde traficanților!”, inițiatorul fiind Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din Inspectoratul General al Poliției Române, prin Centrul Regional București. „Traficul de ființe umane este o infracțiune gravă, în care victimele sunt tratate ca bunuri și vândute pentru obținerea de profit. Pentru unii este considerată a fi o afacere, din care încearcă să obțină maximum de profit din ceea ce ei consideră a fi «bunul» lor, dar care afectează sănătatea, bunăstarea și securitatea persoanelor. Traficul de ființe umane este una din cele mai profitabile infracțiuni. Consecințele acestui fenomen sunt de lungă durată și au un impact social deosebit, atât la nivel individual, cât și al mediului familial”, au precizat inițiatorii campaniei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google