Tineri bătuți pe o stradă din Brașov
Tineri bătuți pe o stradă din Brașov…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 de Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal și au dispus măsura reținerii suspectului în caz
„La data de 25 august a.c, în jurul orei 00:00, polițiștii brașoveni au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce se deplasau pe strada Mircea cel Bătrân, din municipiul Brașov, doi tineri ar fi fost agresați fizic, de un alt tânăr.
În urma sesizării primite, polițiștii au efectuat cercetări și investigații care, în scurt timp, au condus la identificarea unei persoane bănuite, respectiv un tânăr, de 23 de ani, din localitatea Tărlungeni, județ Brașov, care ar fi agresat fizic persoanele vătămate, aplicându-le lovituri cu pumnul”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
După ce tânărul agresiv a fost depistat si după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea și introducerea acestuia în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire și alte violențe”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
No problemas la gagiu, vine oengeul ticalos insotit de useristii de serviciu cu tricouri albe si salveaza ciricliu de lungul brat al legii. Pai sa ne punem in locul politailor, la ce sa alergi sa prinzi hoti si bagabonti daca… Citeşte mai mult »
Vorba altor brașoveni: suntem sufocați de infractorii veniți din împrejurimi precum Săcele, Tarlungeni, etc. Dacă autoritățile brașovene nu i-au măsuri, le vom ajunge din urmă pe localitățile mai sus menționate. Lăsați naibii laoparte corectitudinea politică impusă de neomarxisti, nu mai… Citeşte mai mult »