Tentativă de omor cu un pahar spart, la o petrecere
Un bărbat a fost arestat preventiv după o tentativă de omor ce ar fi fost comisă la o petrecere în București.
„La data de 18.10.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au pus în mişcare acţiunea penală împotriva unui inculpat (un bărbat în vârstă de 30 de ani), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În data de 15.10.2024, în jurul orei 22.20, aflându-se în curtea unui imobil din mun. Bucureşti, sector 5, în urma unui conflict spontan izbucnit în cadrul unei petreceri la care participau numeroase persoane, inculpatul a folosit un pahar spart pentru a lovi victima în repetate rânduri, cu intenţia de a-i suprima viaţa. Victima, un bărbat de 29 de ani, a suferit plăgi în zona mandibulei, în zona latero-cervicală dreapta şi mai multe plăgi în zona toracelui posterior, leziuni traumatice care au pus în primejdia viaţa victimei. Victima a fost salvată de intervenţia rapidă a unor martori, care au transportat-o la spital, unde a primit îngrijiri medicale de urgenţă.
Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar la data de 19.10.2024 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
În cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de alţi cinci inculpaţi, care au fost reţinuţi la datele de 17 şi 18.10.2024, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Cu privire la aceştia, procurorii au stabilit că, deşi au fost prezenţi la petrecerea respectivă şi deţineau informaţii care ar fi dus la identificarea inculpatului, au refuzat să le pună la dispoziţia organelor de urmărire penală cu ocazia audierii lor în calitate de martori. În prezent, cei cinci inculpaţi sunt cercetaţi în stare de libertate.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri.
Inculpații beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.