Taximetristă violată de un client cu antecedente penale! L-ați văzut pe suspect? (FOTO)
Un bărbat de 41 de ani, cu antecedente penale, este căutat de polițiști, după ce ar fi violat o taximetristă, azi-noapte, în Hunedoara.
Individul i-ar fi solicitat victimei să-l transporte până într-un cartier de la periferia orașului, iar acolo ar fi obligat-o să se deplaseze pe un câmp, în afara localității, unde ar fi agresat-o și violat-o, conform reprezentanților IJP Hunedoara.
„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal, iar în scurt timp au reușit identificarea unui bărbat de 41 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de aducere, iar polițiștii desfășoară activități în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a acestuia. În activități a fost implicat întreg colectivul Poliției municipiului Hunedoara, dar și polițiști de la alte subunități din județ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Hunedoara, Bogdan Nițu.
Suspectul a fost condamnat în trecut tot pentru o faptă de viol.
Polițiștii au distribuit luni o fotografie a suspectului (foto 2) și semnalmentele acestuia, bărbatul fiind de constituție atletică, înălțimea 1,70 m, ten măsliniu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.