112

Tânără din județul Brașov, agresată fizic de viitoarea soacră

O tânără din județul Brașov ar fi fost agresată fizic de viitoarea sa soacră.

Polițiștii din Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.

Din cercetările efectuate în cauză, a reieșit faptul că, în 5 aprilie, în jurul orelor 12.00, o femeie în vârstă de 53 de ani şi-ar fi agresat fizic viitoarea noră, pe fondul unor discuții în contradictoriu, în timp ce se aflau la locuința comună, de pe strada Constituției din municipiul Codlea.

„În baza probatoriului, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, situație în care au constatat că au fost îndeplinite condițiile de legalitate pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu. Cercetările sunt continuate la acest moment de către polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se dispune soluția legală la finalizarea cercetărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, subcomisar Florentina Manolache.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare