Tânără din Brașov bătută de soț în timp ce se aflau în trafic
O tânără din Brașov ar fi fost bătută de soț în timp ce se aflau în trafic. Conflictul ar fi izbucnit de la gelozie. Cei doi se aflau în autoturismul personal, când ar fi avut loc agresiunea. Femeia de 25 de ani a sunat la 112. Cu toate acestea, a refuzat emiterea unui ordin de protecție împotriva soțului ei. Polițiștii de la Secția 1 Brașov cercetează cazul. Ei au deschis dosar penal pentru „violență în familie”.
Bătută de soț în timp ce se aflau în trafic…
„În fapt, la data de 03 noiembrie 2022, în jurul orei 18.10, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o tânără, în vârstă de 25 ani, din municipiul Brașov, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei violențe în familie. Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data anterior menționată, în jurul orei 18.00, pe fondul geloziei și al unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său, în timp ce aceștia se aflau în trafic, în autoturismul personal”
, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
Agresată fizic de fostul soț
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
O altă femeie din Brașov ar fi fost agresată fizic de fostul soț, cu care locuiește în același imobil.
„Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 03 noiembrie 2022, în jurul orei 18.30, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un bărbat din municipiul Brașov ar fi agresat-o fizic pe fosta sa soție, aceștia locuind împreună la o adresă”
, a explicat sursa citată.
În acest caz, a fost emis ordin de protecție provizoriu (valabil 5 zile). Astfel, s-a dispus evacuare temporară a bărbatului din locuința comună. Totodată, el are interzis să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri față de persoana vătămată, de domiciliul și locul de muncă ale acesteia.
Polițiștii de la Secția 3 Poliție au deschis dosar penal pentru „violență în familie”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.