Tânăr rănit cu cuțitul, în județul Brașov
Tânăr rănit cu cuțitul, în județul Brașov…
„La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada Piscului, din municipiul Săcele, un tânăr ar fi fost vătămat de către o altă persoană, cu un obiect tăietor.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplsat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, astfel că persoana vătămată a fost transportată la o unitate medicală unde a beneficiat de îngirjiri de specialitate. Politiștii au identificat persoana suspectă de comiterea faptei, un tânăr în vârstă de 18 ani, acesta fiind reținut și depus în cadrul Centrului de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Incredibil! Nu se mai termină! Din nou Săcele, iar criminali! Si când te gândești că autoritățile locale îi ceartă pe saceleni că nu sunt de acord ca hetnicii din Garcini să fie aduși în cartierele lor! Săcelenii nu mai au… Citeşte mai mult »