Tânăr arestat după ce incendiat o anexă gospodărească din județul Brașov
Tânăr arestat…
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Zărnești, județul Brașov, apoi a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a incendiat o anexă gospodărească din localitate.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au fost sesizati, la data de 18 iulie a.c., în jurul orei 07.30 dimineața, cu privire la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească, situată pe strada Deal, din orașul Zărnești.
Tânăr arestat…
Cu privire la cauza producerii incendiului polițistii au efectuat investigații, iar in urma coroborării probelor, a reieșit faptul că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat, prin utilizarea unei surse deschise de foc.
Astfel, ca urmare a administrării probatoriului, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, în vârstă de 23 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere prin incendiere și introducerea sa în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov”, a informat Poliția Brașov.
După reținere, bărbatul a fost arestat preventiv, la decizia judecătorului de drepturi și libertăți, fiind emis mandatul de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și a se dispune măsurile legale ce se impun la finalizarea acestora.
Tânăr arestat…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

