112

Tâlhărie cu… produse etnobotanice

Furnizorii erau lăsați și fără marfă, și fără bani, într-un gang de pe strada Nicolae Bălcescu

  • logomytex.png
 

Doi brașoveni sunt cercetați de Poliție într-un caz de tâlhărie, după ce au râvnit la produsele etnobotanice ale altora. Suspecții în acest dosar, Ioan T. (26 de ani) și Lucian M. (35 de ani) au făcut, telefonic, o comandă consistentă din produsele amintite, în valoare de 10.000 de lei, unui furnizor din Piatra Neamț, care avea postat în acest sens un anunț pe internet. Pe nevăzute, părțile implicate în afacere s-au înțeles, locul stabilit de brașoveni pentru a primi marfa fiind… un gang de pe strada Nicolae Bălcescu, deși nu era vorba decât de produse comercializate legal, după cum au stabilit polițiștii. Prezentându-se zilele trecute la locul indicat, în jurul orelor 19.30, furnizorul din Neamț a rămas și fără marfă, și fără bani. Plantele halucinogene i-au fost luate cu forța de cei care-l așteptau în spațiul întunecos, după care respectivii au încercat să se facă nevăzuți. Ceea ce nu știau brașovenii era că prin zonă se afla o patrulă a Poliției, ei fiind filați și de lucrătorii Biroului de Combatere a Crimei Organizate, dar și de jandarmi. Astfel, cei doi au fost reținuți în timp ce se pregăteau să fugă de la locul faptei cu ajutorul unui taxi. Prin extinderea anchetei, s-a stabilit că suspecții nu erau la prima experiență de acest gen. În toamna anului trecut, în plasa brașovenilor a căzut un cetățean din Argeș, în același gang. „Argeșeanul, ca distribuitor legal, a fost deposedat prin violență, în 27 noiembrie 2009, de produse etnobotanice în valoare de 20.700 de lei. Este posibil să existe și alți păgubași din țară, tâlhăriți în același mod, chiar în același loc din Brașov. Suspecții au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie”, ne-a declarat reprezentantul Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, Liviu Naghi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google